Cum se prepara o tocanita taraneasca de
ceapa gustoasa de te lingi pe degete. Reteta de mancare este atat de simpla si
usor de preparat ca nici nu-ti vine sa crezi. In primul rand alegem carnea pentru
mancare, iar cea mai buna carne pentru tocanita de ceapa este carnea de pui cu
tot cu piele, in special copanele si aripioarele, apoi daca vrei mai poti pune
si putin piept de pui. Iar pentru un gust formidabil, alaturi de ceapa galbena
care preparata corect si calita atat cat trebuie da un gust extraordinar
mancarii, mai punem si ardei kapia care o sa sporeasca aroma preparatului, iar finalul
o sa fie o explozie de gusturi si arome, un deliciu culinar pe care cu greu il
poti uita.
Reteta tocanita de ceapa. Cum se
face tocanita de ceapa. Pentru 5 portii de tocanita avem nevoie de 4 copane de
pui, 1kg ceapa galbena, 3 ardei kapia mari, 4 linguri ulei, 3 linguri pasta de
tomate, 1 legatura marar verde, 1 lingurita sare (dupa gust), 1 lingurita
zahar, 1 lingurita piper boabe, ½ lingurita piper macinat, ½ lingurita cimbru
macinat, 1 lingurita boia de ardei dulce, 2 linguri vin alb, 2 foi de dafin, 500ml
supa de carne. Condimentele ca la orice preparat se pun dupa gustul fiecaruia.
Cum se prepara tocanita. Curatam
legumele, le spalam si le taiem, ceapa o taiem julien, ardeii ii taiem
fideluta, iar mararul verde il tocam marunt.
Copanele le parlim pentru un gust
mai bun, apoi fiecare copan il portionam in doua, spalam bine bucatile de
carne sub jet de apa si le punem intr-o craticioara sa fiarba cu apa cat sa le
acopere si putina sare. Carnea o fierbem doar cateva minute, o spumam si apoi oprim
focul.
Incingem putin ulei de preferat
intr-un ceaun sau intr-o cratita cu fundul mai gros si prajim bucatile de carne,
le scoatem cu o paleta din zeama unde au fiert si le prajim in uleiul incins intorcandu-le
pe toate partile pana isi schimba culoarea, apoi le scoatem tot cu paleta pe o
farfurie.
Adaugam ceapa si ardeii in uleiul incins cu gust de carne, punem cate
o lingurita de sare si zahar si calim legumele pana cand ceapa se inmoaie si devine
sticloasa. Punem bulion si stropim cu putin vin iar dupa 2 minute completam cu zeama
de carne pana la consistenta dorita. Sosul trebuie sa fie legat si nu prea
zemos, adaugam carnea si condimentam dupa gust cu sare, piper, cimbru, boia si
dafin.
Fierbem la foc mic tocana inca 15 minute, apoi presaram deasupra verdeata
proaspata tocata marunt, amestecam usor si oprim focul.
Tocanita de ceapa la ceaun, o reteta de
mancare din bucataria romaneasca, o mancare romaneasca gustoasa pe care o
servesti calda cu o mamaliga traditionala. Daca cauti mancaruri cu carne de pui
incearca aceasta reteta de tocanita mai deosebita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu