Ingrediente:
- 300 g branza de vaci
- 2 oua mari sau 4 oua mici
- 1-2 linguri de zahar (dupa gust)
- 1 pliculet de zahar vanilat
- coaja rasa de la o lamaie
- 150 g de faina
- 3 linguri de gris
- 100 g de pesmet
- 50 g de unt
- ½ lingurita de sare
Mod De Preparare:
Intr-un castron se bat ouale si se adauga branza dulce de vaci, un praf de sare, zaharul vanilat, coaja rasa de lamaie, grisul si faina, dupa care se amesteca bine compozitia. Se presara faina pe blatul de lucru si se continua framantarea compozitiei pana cand se formeaza un aluat care nu trebuie sa fie prea moale. Se ruleaza din el un sul care se taie in bucati potrivit de mari. Cu mainile pudrate in faina se formeaza niste bile, iar cu degetul mare se apasa in mijlocul lor si se face o gaura, obtinandu-se astfel papanasii.
Se ia o cratita mare, se umple pana la jumatate cu apa, se adauga putina sare si se lasa sa fiarba. Dupa ce apa a dat in clocot, se adauga cativa papanasi in apa si se lasa sa fiarba incet pana cand papanasii se ridica deasupra. Dupa ce papanasii s-au ridicat, se mai lasa sa fiarba inca 10-15 minute la foc mic. Intr-o tigaie se prajeste pesmetul in unt si se amesteca repede pana cand acesta devine maroniu. Se scot o parte din papanasi direct in pesmet, se tavalesc bine pana cand sunt acoperiti cu pesmet, apoi se scot intr-o farfurie si se presara cu zahar tos deasupra. Ceilalti papanasi se servesc cu branza de vaci si smantana, iar deasupra se orneaza cu o lingurita de dulceata de visine.
Papanasi fierti cu branza de vaci, un desert foarte gustos, dietetic, sanatos si foarte consistent. O alta reteta de papanasi: papanasi prajiti.
Imi plac si cred ca sunt mult mai sanatosi decat cei prajiti!
RăspundețiȘtergere