Macaroane Cu Branza Si Oua La Cuptor - Budinca De Macaroane
Ingrediente:
- 500 g de paste fainoase
- 200 g de branza telemea
- 4 oua
- 400 ml de iaurt
- 15 g de unt
- 1 lingurita de sare
Mod de
preparare:
Pastele fainoase (spirale, melci, macaroane,
spaghete) se fierb timp de 8 minute in apa suficienta ( 4 l de apa la 500 g paste)
si o lingurita de sare, dupa care se clatesc de 2-3 ori cu apa rece, apoi se umple
vasul cu apa proaspata si se lasa pastele timp de 15 minute sa se umfle frumos. Cand
pastele arata bine se pun intr-o sita sa se scurga bine de apa.
Branza telemea se rade pe razatoarea mare
sau se piseaza cu furculita. Branza ar trebui sa nu fie prea sarata, daca este
sarata tare atunci se tine putin in apa la desarat inainte de preparare, fiecare o potriveste
dupa gust.
Intr-un vas incapator se amesteca iaurtul
proaspat cu ouale batute si un praf de sare, se prepara un amestec identic cu
cel de la placinta cu branza si iaurt.
Se pregateste o tava de cuptor mare, in functie
de cat continut avem, se pune tot untul in tava si se unge bine interiorul tavii
cu el. Se adauga pastele scurse bine de apa, apoi branza rasa si se amesteca usor
continutul, dupa care se niveleaza frumos. Peste amestecul de paste si branza
se rastoarna compozitia de iaurt si oua pe toata suprafata, se poate stopi cu foarte putin ulei deasupra. Se introduce
tava in cuptorul incins si se coace pana cand budinca de macaroane este frumos
rumenita.
Macaroane cu branza la cuptor, o reteta cu paste consistenta si foarte gustoasa, se poate servi atat calda cat si rece, simpla sau ornata cu zahar sau dulceata. Budinca de macaroane cu branza, o reteta delicioasa, plina de energie, simplu si usor de facut, foarte indragita mai ales de copii si sportivi care o mananca cu placere pentru plusul de energie utila antrenamentelor si concursurilor.
POFTA BUNA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu