Ciuperci In Aluat Pane Cu Sos De Iaurt Ghimbir Si Usturoi
O reteta rapida, simpla si foarte gustoasa, este reteta de ciuperci prajite in aluat pane servite cu un dressing gustos si sanatos din iaurt cu ghimbir si usturoi. Reteta cu ciuperci este o adevarata garnitura pentru diverse frupturi sau preparate la gratar.
In primul rand facem un sos de ghimbir cu iaurt si usturoi si il pastram la rece, dupa 60 de minute o sa fie dea dreptul delicios. Avem nevoie de o cana de iaurt gras, o lingura de ghimbir ras, o lingura de usturoi frecat, o lingurita de cimbru macinat, sare si piper macinat dupa gust. Toate ingredientele se amesteca bine si se pastreaza la rece. Cum se face un sos de ghimbir reusit citeste si aici.
Cat timp sosul se odihneste in frigider facem o compozitie pane care trebuie sa stea si ea timp de 10 minute la rece. Avem nevoie de 2 oua, 5 linguri de faina, 50 ml de lapte si putina sare dupa gust. Batem bine ouale cu un praf de sare apoi adaugam treptat faina, cand faina este bine incorporata punem lapte si amestecam pana obtinem o compozitie pane cu aspectul unei smantani care curge.
Tinem compozitia la rece timp in care curatam si spalam ciupercile. Pregatim o tigaie cu suficient ulei si incingem uleiul. Ciupercile le bagam in pane si le invartim pe toate partile, apoi cu grija le punem in uleiul incins.
Pofta buna!