Platica la gratar

Peste Platica La Gratar Cu Mujdei De Usturoi Si Mamaliguta


Platica la gratar reteta,

Platica este un peste gras, cu o carne foarte dulce si gustoasa, dar cu multe oase. Daca vrei sa mananci platica, atunci trebuie mai intai sa sti cum s-o prepari, altfel a doua oara nu te mai atingi de ea. Daca se prepara prajita sau la gratar, atunci trebuie bine crestata pana la sira spinarii din jumatate in jumatate de cm, astfel oasele vor disparea. 
Platica este gustoasa preparata in multe feluri, de la saramura de platica clasica, pana la platica la gratar simpla cu mujdei sau cu multe rosii si ardei copti si usturoi, plachie de platica, sau pur si simplu platica prajita cu mujdei de usturoi si bineinteles o mamaliguta aburinda care nu trebuie sa lipseasca niciodata de la nici un preparat din peste. 
Peste platica reteta,

Eu o sa prepar platica la gratar, mai bine zis pe aragaz la grill deoarece e vreme urata afara si nu prea merge gratar. Am ales o platica mare de aproape 1kg, am curatat-o de solzi si intestine, i-am taiat capul si aripioarele deoarece nu prea avea loc pe gril si am spalat-o foarte bine sub jet de apa rece. Am crestat-o si am condimentat-o cu sare si piper, apoi am lasat-o la rece pana a doua zi sa prinda gust. Platica ca orice alt fel de peste trebuie sa stea cu sare minim 30 de minute inainte sa fie gatit, iar condimente se pot adauga dupa gustul fiecaruia. 
Platica reteta,

Cum se prepara platica la gratar? Foarte simplu, am incins un grill foarte bine si am asezat frumos platica unsa cu foarte putin ulei de masline si l-am fript pe ambele parti pana ce pestele s-a rumenit frumos. 
Peste la grill reteta,

Cat timp pestele scoate fum pe gratar si umple cartierul de miros de peste, nu stati si va uitati la el c-o sa va saturati inainte sa fie gata, in primul rand serviti un “pahar de ceva” ca sa prindeti curaj si puteri noi si ocupati-va de mujdei. Eu am facut rapid un mujdei de usturoi dintr-o capatana de usturoi, ½ lingurita de sare, 2 linguri de ulei si 1 ceasca de apa. Am zdrobit cateii de usturoi si i-am frecat cu sare grunjoasa pana n-a mai ramas nimic din ei, apoi am pus ulei si i-am frecat pana am realizat o pasta de usturoi, am adaugat apa calduta pana la consistenta dorita si gata mujdeiul. Se mai poate adauga dupa gust putin otet de mere sau zeama de lamaie si verdeata tocata marunt. 
Mujdei de usturoi reteta,

Cineva tare drag langa mine amesteca de zor intr-o mamaliga. Din ce am reusit sa vad prin fumul gros pentru ca nu vrea sa-mi divulge secretul unei mamaligi reusite preparata la noi in bucatarie …intr-o craticioara sau ceaun se pun 3 cani de apa sa fiarba cu o lingurita de sare, iar cand apa clocoteste se adauga in ploaie o cana de malai grisat. Se amesteca repede cu un tel sa nu faca cocoloase si se fierbe la foc potrivit timp de 15-20 de minute, pana cand malaiul este fiert si mamaliga este gata. 
Mamaliga reteta,

Platica la gratar se serveste calda, cu feliute de lamaie si zeama de lamaie, mujdei de usturoi din abundenta si mamaliguta calda, este o reteta de peste delicioasa, gustoasa si simplu de preparat, o mancare cu peste foarte apreciata de cunoscatori. 
Peste la gratar, un deliciu culinar, dar sa nu uitam de un vin bun sau o bere rece, “prietenii stiu de ce”!  Alte retete de mancare, retete de peste si preparate din peste aici, retete de gratare aici. Pofta Buna! 
Peste platica la gratar reteta,

Peste la gratar reteta,